După o investiţie de 150 de mii de lei şi câteva luni de muncă, Primăria Sălişte a deschis, azi, porţile cabanei în care Nicu Ceauşescu, fiul ultimului dictator comunist, obişnuia să îşi petreacă timpul liber. În livada botezată de localnici „La marmeladă”, după numele dat gemurilor din zonă, o clădire din cărămidă şi una din lemn, câţiva zeci de meri, peri şi cireşi stau mărturie pentru curioşii care printre gratiile geamurilor, sau printre firele de iarbă caută urmele lui Nicuşor.

Primarul comunei Sălişte, Dumitru Banciu, a reuşit să readucă în circuitul public un spaţiu achiziţionat de Primărie încă din anul 1894, când aici a fost organizată o livadă de 15 hectare. Ulterior, s-a intenţionat construirea unei fabrici de prelucrare a fructelor, dar nu a mai fost să fie. De aici locaţia şi-a primit numele „La marmeladă” şi aşa a rămas.
 În anul 1968, terenul a fost preluat de stat, a fost exploatat de IAS-urile comuniste, cu elevii, soldaţii şi muncitorii aduşi la munca în agricultură, iar din anii ’80 a fost trecută la Gospodăria Partidului Comunist. Partidul a construit cele două clădiri existente şi azi. De atunci zona a fost închisă accesului larg până în 1989, când, revoluţionarii din Sălişte, comună în acel moment, au dat năvală în speranţa că vor descoperii averi. Spiritul revoluţionar a fost atât de puternic încât clădirile au fost vandalizate, obiectele existente, între care cel mai de preţ a fost un televizor color, au fost furate, iar cei care nu au mai apucat să ia nici măcar o pătură sau o perină, au scos podeaua din lemn. După anul 1992, livada a redevenit publică, fiind revendicată şi întabulată de Primăria Sălişte.
 
 „În clădirea cea mare, cea de cărămidă, se organizau şedinţe de partid dar şi petreceri la care participau numai cei care erau la vârful comitetului judeţean PCR, ştabii, cum erau numiţi atunci. Totul era amenajat modest dar cu bun gust şi dincolo de drumul de acces, locaţia avea şi un punct de aterizare pentru elicopetere”, spune primarul Dumitru Banciu.
 Acum, doar uşile şi clanţele, imitaţie din aur, au mai rămas din fosta clădire principală. Cât priveşte cabana de lemn, fosta cabană de vânătoare, aceasta a rămas în voia sorţii aproape 20 de ani. „La cabana asta de lemn, Nicu Ceauşescu prefera să stea în orele libere. În zona aceasta numai pasărea cerului avea acces, pentru că zona era păzită în timpul vizitelor. Se spune că, înainte să fugă din ţată, Nadia Comăneci a trecut pe aici, chiar cu Nicu Ceauşescu, şi abia apoi a plecat în Ungaria şi mai departe în SUA. Dar cine mai ştie care este adevărul, după atâtea legende ...?”, povesteşte primarul Banciu.
 Drumul din beton care duce la cabana de lemn, sfidător la trecerea celor 20 de ani de libertate, aminteşte de construcţiile puţin sofisticate dar trainice din Epoca de Aur. Integru este şi punctul de aterizare al elicopterelor. Doar lacul, cândva plin de peşte, este acum o mare de bălării din care răsare haotic o pădure ciudată de papură.
 
 Intenţiile de viitor ale administraţiei din oraşul Sălişte sunt legate de turism. Deja, aici a fost amenajat un bazin de înnot, un teren de sport şi sunt în lucru o pistă pentru biciclete şi trasee turistice pentru echitaţie. Pentru moment numărul locurilor de cazare este limitat la şase, cu toate facilităţile, însă la finalul amenajării aici vor putea fi cazate 20 - 30 de persoane.
 „Căutăm, la Sălişte, în Mărginimea Sibiului, să ne promovăm ca o zonă turistică, dincolo de spaţiile de cazare la pensiunile care deja s-au afirmat. Cât ne va permite resursa bugetară proprie, vom continua să facem din livada „La Marmeladă” un punct de atracţie, mai ales că acest loc este legat de fostul lider comunist, Nicu Ceauşescu”, a mai spus primarul Dumitru Banciu.
 
 Supravieţuitor al vremurilor de acum 20 de ani, fostul administrator al Livezii „La Marmeladă”, locuişte la câţiva. Din curtea casei vede locaţia în care îi primea pe foştii lideri de partid. Este un om ajuns de bătrâneţe şi necazurile vârstei, motiv pentru care o discuţie în care să stârneşti amintirile a fost aproape imposibilă. Cert este că, simpla abordare a subiectului a trezit în ochii bătrânului un licăr scurt, apoi totul s-a cufundat în tăcere. O tăcere de 20 de ani în care mai nimeni nu s-a mai interesat de locul unde se spune că poeţii, artiştii şi oamenii Partidului Comunist veneau să îşi petreacă timpul liber, să îşi dea frâu creaţiei. Câte despre destrăbălarea de atunci ... nimic nu se compară cu ce se întâmplă azi. Atunci o făceau doar unii, azi o facem mai toţi.