Mărturisesc. Îmi este ruşine nu că sunt român, ci de faptul că trăiesc în aceeaşi Românie cu tine. Te anunţ oficial, pe această cale, că ai încetat să fii preşedintele meu. Consideră această scrisoare un preaviz. Sunt convins că în Harghita, Covasna şi Mureş vor avea în curând un post liber de preşedinte. Fii căpitanul lor! Eu nu te merit.

De fapt, afirm cu mâna pe inimă: România mea nu te merită. Ia-ţi cu tine cei cinci milioane de pedelei, manelişti, otevişti şi restul de lobotomizaţi care te-au legitimat să ne fii călău.
 Nu că ar mai conta acum, dar vreau să-ţi spun că România asta nu e proasta satului, s-o puneţi voi capră în podul şurii, ori de câte ori simţiţi nevoia. România asta sunt eu. Şi o să trăiesc bine atunci când tu şi prietenii tăi vă veţi găsi locul în pubela istoriei.
 Azi îmi declar autonomia faţă de România ta. Rămâi sănătos, învinge sistemul ticăloşit, mineriadele, mogulii, pensiile nesimţite şi, nu în ultimul rând, pe Ion Iliescu. Statul meu nu mai vrea să fie reformat pe la spate. Nu ştiu dacă, vreodată, va putea salva cineva ţara asta de la autodistrugere. Dar cu siguranţă nu eşti tu. Suntem pe traiectorii diferite. Vânt bun din pupa, Traiane!