Socotind după numărul şi prestigiul sibienilor care s-au prezentat la întâlnirea cu Andrei Pleşu, risc afirmaţia cum că Sibiul mai are o şansă. O şansă culturală, valorică şi, mai ales, perspectiva echilibrului fragil despre care Dan Perjovschi vorbea în anul Capitalei Culturale, în care oraşul nostru era peste tot şi pe niciunde.

În ciuda saunei cu care ne-a obişnuit sala de lectură şi întâlnire cu autorii „Humanitas”, evenimentul provocat de prezenţa la Sibiu a scriitorului Andrei Pleşu a fost, dincolo de exerciţiul de anduranţă fizică, un remember a ceea ce suntem cu toţii.
 Martori ai întâmplărilor devenite amintiri şi dacă nu s-ar scrie cărţi de genul „Note, stări, zile”, semnată A. Pleşu, aproape că am uita că viaţa ne trece prin faţă, ne scapă printre degete. În fond, viaţa este un roman mai mult sau mai puţin palpitant, pe care, dacă ne-am pricepe, l-am vinde cu valoare de best seller cu sprijinul unui bun promotor sau impresar. Acum, dacă avem ce povesti, asta ţine de fiecare. Cert este că, în „Note, stări, zile”, Andrei Pleşu ne pasează o serie de sentimente, trăiri şi evenimente pe care, dacă ai dispoziţie, le accepţi, aşa cum, inevitabil, mirosul de cafea proaspătă te transportă într-o stare aparte, unică. Cei curioşi de o reîntâlnire cu scriitorul şi filozoful, cu certitudine vor căuta cartea în librării, iar dacă preţul îi va speria, atunci cert este că o vor găsi în biblioteci sau în spaţiile de lectură.
 „Nu vreau să demonstrez, prin paginile care urmează, nimic altceva. Nu mă propun ca model, ci ca studiu de caz. M-aş bucura, fireşte, ca cititorul să dea, din când în când, şi peste vreun gând stimulator sau peste vreo formulare izbutită: să cadă pe gânduri sau să se amuze”, spune Pleşu despre propria carte, conştient fiind că azi, în România anti-modelelor, scriitorul nu poate concura eficient cu lipsa de rigoare cotidiană. Şi totuşi, autorul încearcă şi provoacă marea cititorilor ... „Mă expun, ca să mă alătur tinerilor, dar şi celor mai puţin tineri, care se simt încă nesiguri de ei, încă tatonanţi, orgolioşi, dar timizi, harnici şi leneşi deopotrivă. Le propun, ca temă de reflecţie, propriile mele ambiţii, neputinţe, experienţe şi speranţe ...”. Toate cele din urmă, ambiţiile, neputinţele, experienţele ... sunt mult mai savuroase în „lectura” autorului, un veritabil povestitor al evenimentelor care l-au purtat fie în politică, fie în cultură, fie în anturaje uneori de invidiat, alteori nu.
 „Note, stări, zile”, apărută la Editura Humanitas, jurnal necesar, după cum apreciază însuşi autorul, vorbeşte despre evenimente, dar, mai ales, despre Andrei Pleşu, aşa cum este el văzut din perspectivă dublă: autor - personaj. O dublă care asigură răspunsul şi certitudinea pentru afirmaţia „să nu mergi niciodată decât până unde mai poţi fi însoţit”. Adică, volumul este „un haiku intelectual”, cum apreciază criticul Dan C. Mihăilescu, o sinteză a ideilor şi memoriilor frământate în perioada 1968 - 2009.